Dragostea
e un sentiment pe care îl traieste orice tînar. Dar de multe ori acest
sentiment provoaca suferinte. Cum sa ne protejam de ranile sagetilor lui
Cupidon?
-
Dragostea nu numai ca este un sentiment pe care-l traieste orice om, ci
am putea spune ca ea este însasi viata si scopul vietii. Depinde în ce
fel întelegem noi dragostea. Pentru ca exista mai multe definitii ale
acestui sentiment. Fiecare popor, cultura, au definit-o din punctul lor
de vedere. În întelesul obisnuit, deja consacrat, dregostea este relatia
dintre barbat si femeie, care de cele mai multe ori se limiteaza la una
trupeasca. Aici am putea opune o atitudine pe care o numim moralista,
adica dragostea la nivel de suflet, spirituala – platonica si dragostea
afrodisiaca, adica trupeasca.
Orientalii
au o carte despre dragoste care se numeste "Kama-sutra”. Aceasta carte
cuprinde si descrie pozitii ale corpului prin care se poate obtine
maximum de placere trupeasca, denumita orgasm în psihanaliza, psihiatrie
si în limbajul uzual. Acestei carti noi, crestinii, îi opunem alta
carte a dragostei – Evanghelia. Dumnezeu însusi este dragoste – spune
apostolul si evanghelistul Ioan. Dumnezeu este iubire.
De ce dar apare aceasta suferinta dincolo de placerea, bucuria
întîlnirii dintre barbat si femeie, care prin unirea lor se fac un trup,
dupa cuvîntul lui Dumnezeu. Însusi Dumnezeu a sadit în trupurile
noastre aceasta pornire a unora catre altii – barbatul catre femeie si
femeia catre barbat. Care este o tendinta si o atractie fireasca.
Dar de multe ori aceasta lege a firii este încalcata prin
homosexualitate la barbati sau lesbianism la femei. Adresîndu-se
romanilor, apostolul Pavel le spune ca au schimbat pe Dumnezeul Cel
nestricacios si s-au închinat fapturii stricacioase. Ce înseamna asta?
Avem aceasta situatie atunci cînd omul, uitînd pe Dumnezeu, îsi face din
persoana iubita idol – un înlocuitor al lui Dumnezeu. Atunci cînd toate
aspiratiile, toate ideile sale despre bine si frumos, el le investeste
în aceasta persoana iubita si mai tîrziu nici nu le poate vedea altfel
decît prin aceasta persoana.
Lucrurile sunt bune si frumoase atîta vreme cît relatia lor este
reciproca. Dar în momentul despartirii omul suporta un mare soc. Viata
lui se goleste de ceea ce a avut el mai important. Pentru ca aici are
loc un transfer de personalitate. Eul se deplaseaza si devine tu, tu
devine eu. De altfel, cum spune si apostolul Pavel: "caci odata
casatoriti trupurile voastre nu va mai apartin, ci trupul barbatului
este al femeii si trupul femeii este al barbatului”. Pentru a evita
aceasta suferinta fireasca si dupa cum vedem, usor de explicat,
atitudinea noastra trebuie sa fie foarte corecta, înlaturînd excesele.
Deoarece orice exces presupune necunoscutul. Orice exces este un risc...
Cum
poti sa eviti excesul atunci cînd esti îndragostit. Aceasta ar
presupune un control asupra sentimentelor, or, cînd se îndragosteste,
omul adesea pierde acest control.
Noi spunem ca inima este oarba, dragostea este oarba. Însasi aparitia
acestui sentiment este excesul despre care vorbesc. Acest sentiment, pe
care ne-am obisnuit sa-l numim asa, nu este, de cele mai multe ori,
însasi dragostea. Atunci cînd Eminescu spune ca este "un instinct atît
de van, ce le vine si la pasari de vreo doua ori pe an”, el nu greseste
deloc, chiar daca el însusi era prada acestui sentiment.
A spus-o într-un acces de luciditate?
A spus-o mai degraba într-un acces de misoginism. Se vede ca suferea
mult de pe urma relatiei sale cu Veronica Micle, care la rîndul ei era
casatorita, si nu-l avea numai pe Eminescu drept amant. De multe ori
întîlnim la romantici aceste excese de misoginism, care nu sunt deloc
luciditate si care nu sînt deloc întelepciune. De ce?
Spre deosebire de aceasta atitudine a romanticilor, pe care o gasim si
la Shopenhauier, la Nietzshe, la multi alti filozofi – de diminuare a
rolului si a însemnatatii femeii (ei însisi fiind, în acelasi timp,
niste desfrînati), în ortodoxie nu exista aceasta atitudine fata de
femeie, chiar daca exista calugarie.
Misoginismul, dispretul fata de femei, este un pacat care striga la cer .
Atunci cînd diminuam sau înjosim faptura lui Dumnezeu, zidirea mîinilor
Lui, pe motiv ca este femeie, noi ne ridicam împotriva a Însasi
Facatorului si prin aceasta aratam ca Dumnezeu a comis o eroare si a
creat o faptura imperfecta.
Femeia nu este mai putin perfecta decît barbatul. Noi învatam doar atît –
ca femeia are o vointa mai slaba decît barbatul. În Noul Testament
Mîntuitorul Hristos o recupereaza pe Eva cea cazuta, prin care a patruns
pacatul în lume si o ridica la demnitatea care o poate întrece pe cea a
barbatului.
Uitati-va cine este primul om care-l îtîmpina pe Hristos dupa înviere –
este chiar Maria Magdalena, desfrînata despre care aflam din Evanghelie.
Ea este primul om care vede cea mai mare minune din istoria Universului
– mininea învierii lui Hristos, prin care tot neamul omenesc a înviat
si a fost restabilit.
Spre deosebire de acest fel de a vedea si a întelege femeia, exista
asceza, monahismul oriental – cel budist sau krisnait, care cultiva
iarasi o atitudine dispretuitoare fata de femeie si fata de actul
trupesc.
Repetam ca în ortodoxie, chiar daca se presupune asceza si se recomanda,
deoarece însusi apostolul Pavel, atunci cînd da sfaturi celor
casatoriti, spune "fratilor, iata vremea s-a scurtat, cei casatoriti sa
fie ca si cei necasatoriti”, aceasta nu se face din desgustul fata de
femeie. În canoanele apostolice si la Vasile cel Mare se prevede
caterisirea preotilor care se îngretoseaza de femeile lor pe motiv de
falsa evlavie, "caci Dumnezeu a facut femeie si barbat” se spune acolo.
Uitati-va o atitudine corecta si umana, daca vreti, spre deosebire de
alte moduri de asceza care au fost si la grecii antici – si Aristotel a
fost un timp ascet… Deci iata un mod de a evita suferinta – prin asceza.
Dar el nu este întotdeauna pe masura si în puterea tuturor. Însusi
Hristos cînd a fost întrebat a spus – cel care poate încapea, sa încapa.
Daca una din metodele de a evita suferinta în dragoste este monahismul –
dar nu oricine ar fi în stare sa aleaga aceasta cale – logic ar fi sa
presupunem ca alta varianta este casatoria? Este oare casatoria, cea
bazata pe principii crestine, o garantie a faptului ca vom fi protejati
de suferinte?
Despre aceasta, iarasi apostolul Pavel spune foarte bine… Vedeti, la
întrebarile cele mai subtile si curioase Biblia are întotdeauna raspuns.
Si un raspuns cel putin interesant. Apostolul Pavel spune asa :
"Recomand si bine este sa fiti ca mine” – adica feciorelnici,
necasatoriti. "Dar celor care nu pot – sa se casatoreasca. Însa acestora
zic ca vor avea suferinta în trupurile lor”. La ce se refera ap. Pavel?
Tot el în alta parte explica: "caci cel casatorit cauta sa faca voia
femeii, iar cel necasatorit face voia lui Dumnezeu” Tot asa se spune si
despre femei, adica vor face voia barbatului.
Asadar, cum poate sa aiba suferinta în trup, dupa ce se afla într-o
relatie binecuvîntata de Dumnezeu, prin taina cununiei de catre
Biserica, deci este în afara desfrînarii, în afara pacatului despre care
Biserica învata ca el singur este cauza suferintelor noastre. De unde
dar aceasta suferinta în trupurile celor casatoriti?
Raspunsul e simplu. Atunci cînd lumea se casatoreste, nu stie ce jug îsi
ia. De aceea, cînd alegem casatoria noi de fapt ne luam o povara mult
mai grea decît calugaria, daca ar fi sa tinem cont de poruncile
evanghelice si daca ar fi sa nu ne abatem de la scopul nostru – singurul
scop al crestinului si al oricarui om – cel al mîntuirii si al
întîlnirii cu Dumnezeu. Cînd Apostolul spune: "cei casatoriti sa fie ca
si cei necasatoriti”, la asta se refera.
În
primul rînd, anul bisericesc are foarte multe zile oprite [relatiilor
intime] – posturi, sarbatori. Ar fi mai mult de 200 de zile pe an. În
afara de aceasta se interzic relatiile în perioada alaptarii, începînd
de la momentul zamislirii. Din clipa în care femeia a aflat ca este
însarcinata, relatiile sînt oprite. Pîna dupa încheierea perioadei de
alaptare.
Foarte multi dintre oamenii sau tinerii care, desi umbla la biserica, se
vor ortodocsi, totusi, nu îndeplinesc aceasta restrictie, deloc
neînsemnata, a Bisericii. În afara de aceasta, este evident ca orice
metoda de contraceptie este exclusa si condamnata – avem exemplul lui
Onan, cel care luînd de nevasta pe vaduva fratelui sau, si-a aruncat
samînta pe pamînt, pentru a evita zamislirea si a fost omorît de
Dumnezeu. Acest pacat este aspru condamnat. Nu mai vorbim de alt pacat
care este avortul, sau spirala, care este si ea un avort... mai
timpuriu, asa o prezinta si medicii, fiindca spirala distruge ovulul
deja fecundat, atunci cînd zamislirea a avut loc si se elimina practic
un embrion, pur si simplu mai mic decît cel de 2 sau 3 luni, eliminat
prin operatie chirurgicala.
Trebuie sa ne înspaimînte aceasta situatie, cînd femeia se face stapîna a
corpului sau, în sens rau. În situatia cînd Dumnezeu ne spune ca tu
însuti nu poti face un fir de par alb sau negru, sa ne dam seama cît de
mare este pacatul cînd noi singuri ne distrugem trupurile noastre si a
altora, nu dam sansa la viata pruncilor care ar fi putut sa se nasca,
caci pentru aceasta a lasat Dumnezeu relatia binecuvîntata între femeie
si barbat. Si atunci cînd spunem ca vrem sa ne casatorim pentru a
prelungi spita neamului omenesc si anume de asta nu ne calugarim, atunci
sa urmam acestui gînd si nicidecum altfel.
Iulius Evola, un eseist italian, observa un lucru în cartea sa
"Metafizica sexului”: toti spun ca zamislirea este pentru a prelungi
neamul omenesc, dar cît de mare este spaima tinerei fete sau femei de a
ramîne gravida”. Deci, altul este scopul – satisfacerea poftei trupesti
celei mai joase. Si anume astfel ajungem sa înjosim femeia - cînd ea
devine un instrument al satisfacerii acestei pofte.
Aici
suntem pusi în fata celui mai aprig misoginism, nu în cazul ascezei si
al calugariei. Sa luam relatia trupeasca dintre un barbat si o femeie,
dintre doi tineri. Adeseori toata dragostea lor se risipeste degraba. Si
unul si altul se îndreapta catre alt partener si asa la nesfîrsit. Ce a
iubit el sau ea la omul respectiv? Atunci cînd urmeaza plînsete,
disperare, sinucideri, suferinte, despre care vorbim, despre care se
cînta în cîntecele pentru tineri, se scriu poiezii, se fac picturi,
piese de teatru, unde dispare acea dragoste?
Acest fapt este ridicat la nivel de mare drama a umanitatii. Sa vedem ce
se afla în spatele acestei drame? Cu adevarat iubirea unei persoane
fata de alta? Sau aspiratiile si tendinta catre satisfacerea
necesitatilor trupesti? Vedem ca nici casatoria nu numai ca nu ne
scuteste de suferinta pe care le avem în afara ei, ci uneori o poate
agrava. Totusi, aceasta suferinta doar în casatorie poate fi evitata, în
afara ei nicicum. Nu trebuie sa uitam ca scopul , frumusetea si rostul
ei consta în a da nastere unor noi fapturi, oameni pe care atît tatal,
cît si mama trebuie sa-i educe, sa-i creasca. Si atunci, iubirea este
factorul principal, piatra de temelie pe care se zideste familia.
Evident, atunci aceasta suferinta este omisa. Timpul pe care cei
casatoriti si-l acorda unii altora are si el o însemnatate foarte mare.
Tot apostolul Pavel spune: cei casatoriti sa nu se desparta pentru mult
timp unii de altii, pentru a nu da prilej de suferinta, prilej de
desfrînare.
Parinte, este interesant ceea ce spuneti, dar cred ca multi dintre
tinerii de azi înclina spre alte conceptii despre viata în familie. Cel
putin exista o conceptie mai mult sau mai putin generala, potrivit
careia sexul ocupa un loc important în familia moderna. Chiar conform
opiniei specialistilor multe familii se destrama din cauza
incompatibilitatii sexuale.
Tocmai ceea ce am spus pîna acum. Asceza ortodoxa vine sa evite chiar
acest lucru. Da, pîna la un punct distractiile si vorbele de alint ne
pot oarecum sustrage tumultului si greutatilor acestei vieti. Emil
Cioran spunea ca orgasmul este suprema stare si singura care îl poate
smulge gîndului mortii, spaimei si haosului mortii. Tantrism prostesc.
Dar haideti sa ne uitam treaz la lucruri. Da, este bine pîna la un
punct, dar nu întotdeauna sîntem tineri, nu întotdeauna sîntem sanatosi.
De ce sa nu presupunem întîmplarea trista în care nevasta sau sotul
nimereste într-un accident si jumatate de an trebuie sa stea la pat.
Anume în aceasta situatie, daca sotii traiesc într-un regim tumultos al
relatiilor trupesti, vor aparea certurile. De ce sa uitam ca exista boli
atît femeiesti, cît si barbatesti, care pot interveni pe neasteptate –
fie impotenta la barbati sau cancer sau oricare alta boala la femei. De
ce acesti oameni ar trebui sa se desparta? De ce trebuie sa aduca atunci
în viata lor pe altcineva mai tînar, mai sanatos, de ce trebuie sa
sufere copiii de pe urma acestei triste întîmplari, de care nimeni nu
este protejat?
Iata de ce avem nevoie sa îndreptam sentimentele si relatiile noastre în
sfera care este eterna, vesnica, unde iubirea este nestrîmtorata de
factorii exteriori, unde nimic nu o poate strîmtora si schimba – nici
batrînetea, nici boala, nici despartirea. Despre aceasta ne învata
Hristos în Biserica Ortodoxa.
Cum e posibila o asemenea performanta în familia moderna? Cum sa
stimulam nu dragostea fireasca ci pe cea duhovniceasca în relatiile
dintre sot si sotie?
Noi, oamenii, suntem foarte mici la suflet. Dar Cel ce ne-a creat stiind
de micimea noastra si stiind ca nimic nu facem gratuit si fara scop,
recomandîndu-ne sa nu ne pierdem viata în placeri trupesti, ne ofera în
schimb alte placeri – mai mari si mai superioare – cele duhovnicesti.
Atunci cînd renuntam la placerile si îmbratisarile trupesti noi nu facem
un sacrificiu. Noi de fapt obtinem în schimb o placere si mai mare – pe
care o primim în scurta vreme dupa îndreptarea noastra. Desigur nu atît
de scurta ca în yoga sau alte curente disciplinare (zîmbeste).
Întîlnirea cu Dumnezeu poate fi brusca si spontana. Despre aceasta avem
pilde si în Pateric. Un frate cazuse si vine la parinte, la staret, si-i
spune: avva am cazut, da-mi trei ani ca sa ma pocaiesc. El zice: e
mult, fiule. "Atunci cît – unul?” "E mult, fiule”. "Patruzeci de zile?”
"E mult, fiule. Daca te pocaiesti cu adevarat, Dumnezeu în trei zile
poate ierta pacatul tau”.
Deci, sa nu-L uitam pe acest Dumnezeu al nostru care stie sa ierte
neputintele noastre într-un timp atît de scurt, sa ne scuteasca de
urmarile faptelor noastre urîte. Caci El a zis: Cel care-si va lua
crucea si-mi va urma mie, va capata rasplata nu numai în viata de
dincolo ci o va simti si aici pe pamînt. Aici pe pamînt rasplata consta
anume în echilibrul sufletesc, linistea, pacea si iubirea, pe care doar
Dumnezeu, Cel care este iubirea însasi, o poate da, nu numai noua, ci si
apropiatilor, semenilor nostri, pe care-i iubim.
|
